Ziua Domnului. Suntem oare pregătiţi?
“18. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va întâmpla cu voi? Ziua Domnului este zi de întuneric si nu de lumină!
19. Veţi fi ca un om care fuge din faţa leului şi dă peste un urs, şi ca unul care intră în casă şi se reazemă cu mâna de un perete şi îl muşcă şarpele.
20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric şi nu lumină, beznă şi nu strălucire?”
( Amos 5: 18- 20);
“Că aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai făcut aşa ţi se va face; fapta se va întoarce asupra ta.“
( Avdie 1: 15);
“19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum.
20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.”
( Fapte 2: 19- 20);
“1. Fost-a către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
2. “Şi tu, fiul omului, spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul ţării lui Israel: Vine, vine sfârşitul asupra celor patru laturi ale pământului.
3. Iată îţi vine sfârşitul! Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
4. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul”.
5. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: “Iată vine nenorocire peste nenorocire:
6. Sfârşitul! A venit sfârşitul! E lângă tine! Iată-l a sosit!
7. A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al ţării! Vine vremea, vine ziua tulburării, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munţi.
8. Iată vin acum îndată să vărs asupra ta urgia Mea, mânia Mea să o potolesc asupra ta şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
9. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci îţi vor plăti după căile tale; ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul Care loveşte. 10. Iată ziua! Iat-o că vine! Rândul tău a venit! Vine urgia! Toiagul înfloreşte! Trufia se deschide,
11. Şi se ridică silnicia ca să slujească de toiag pentru răutate; nimic nu va rămâne din ei, nici din bogăţiile lor, nici din petrecerile lor, nici din strălucirea lor!
12. Vine vremea, a sosit ziua! Cel ce cumpără sămânţă să nu se bucure şi cel ce vinde să nu plângă, căci mânia vine peste toată mulţimea lor!
13. Căci cel ce vinde nu se va mai întoarce la cele vândute, măcar de ar şi rămânea printre cei vii, căci proorocia îndreptată împotriva a toată mulţimea lor nu va fi schimbată şi nici nu-şi va întări viaţa sa prin nelegiuirile sale.
14. Sună din trâmbiţe şi totul e gata, dar nimeni nu va merge la război, pentru că mânia Mea este împotriva a toată mulţimea lor.
15. Afară va fi sabie, iar înăuntru ciumă şi foamete. Cel din câmp va muri de sabie şi pe cel din cetate îl va mânca ciuma şi foametea.
16. Iar care vor fugi, vor scăpa şi vor fi prin munţi ca nişte porumbei rătăciţi. Toţi vor geme, fiecare pentru nelegiuirea sa.
17. La toţi le vor tremura mâinile, şi picioarele tuturor se vor muia ca apa.
18. Atunci cu sac se vor îmbrăca şi groază îi va cuprinde; toţi vor avea ruşinea pe feţe şi pe cap pleşuvia.
19. Argintul şi-l vor arunca pe uliţe şi vor dispreţui aurul; argintul lor şi aurul lor nu-i vor putea scăpa în ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea să-şi sature sufletele, nici să-şi umple pântecele lor, pentru că acestea au fost pricină a nelegiuirilor lor.”
( Iezechiel 7: 12- 19);
“2. “Fiul omului, prooroceşte şi zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Plângeţi! O, ce zi!
3. Că se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, ziua cea întunecată! Vine vremea neamurilor.
4. Atunci se va duce sabia în Egipt şi groază se va lăţi în Etiopia; vor cădea în Egipt cei loviţi şi bogăţiile lui se vor lua şi vor fi dărâmate temeliile lui.
5. Etiopia, Libia, Lidia, străini de toate neamurile, Cub şi fiii ţării aşezământului vor cădea împreună cu ei de sabie.”
( Iezechiel 30: 2- 5);
“O, ce zi! Căci aproape este ziua Domnului şi vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.”
( Ioil 1: 15);
“1. Sunaţi din trâmbiţă în Sion, strigaţi din răsputeri în muntele cel sfânt al Meu, ca să se cutremure toţi locuitorii ţării! Căci vine ziua Domnului; iată ea este aproape;
2. O zi de întuneric şi de beznă, zi cu nori şi cu negură deasă. Precum zorile se revarsă pe deasupra munţilor, tot aşa dă năvală un popor numeros şi puternic, cum n-a mai fost niciodată şi cum nu va mai fi după el până în anii vremurilor celor mai îndepărtate.
3. Înaintea lui merge mistuind focul, iar după el arde văpaia. Pământul este înaintea lui ca grădina raiului, iar după trecerea lui, pustiu înfricoşător, căci nimic nu scapă din faţa lui.
4. Cum sunt caii, aşa le este chipul lor; şi ca sprinteni călăreţi, aşa aleargă.
5. Se aud ca un duruit de care de război, care se avântă în goană pe creştetul munţilor, ca pârâitul flăcărilor care mistuie o mirişte, ca o oştire puternică aşezată în linie de bătaie.
6. Înaintea lui popoarele tremură de spaimă, toate feţele ard ca văpaia.
7. Aleargă ca nişte viteji; ca războinicii încercaţi se avântă peste ziduri; om după om îşi urmează calea, fără ca vreunul să se rătăcească.
8. Nimeni nu se îmbrânceşte cu cel de alături, fiecare îşi vede de drumul lui; printre săgeţi îşi croiesc cale, fără ca nici unul să rupă rândul.
9. Dau năvală în cetate, aleargă pe deasupra zidurilor, pătrund în case şi intră pe ferestre ca furii.
10. Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură, soarele şi luna se întunecă, iar stelele îşi pierd strălucirea lor.
11. Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei?
12. “Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire”.
13. Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră.
14. O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!
15. Sunaţi din trâmbiţă în Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi!
16. Adunaţi poporul, vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni, aduceţi copiii şi pruncii care sug la sân; să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei!
17. Între tindă şi altar să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să zică: “Milostiveşte-Te, Doamne, către poporul Tău şi nu face de ocară moştenirea Ta ca să-şi bată joc de ea neamurile!“
( Ioil 2: 1- 17);
“Aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în valea lui Iosafat şi Mă voi judeca acolo cu ele”
( Ioil 4: 2);
“6. Strigaţi, că aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.
7. Drept aceea, toate braţele vor fi neputincioase şi inima omului se va topi de frică.
8. Vor fi cuprinşi de spaimă, vor vedea năluci şi durerile îi vor cuprinde; zvârcolise-vor în dureri ca femeia gata să nască. Se vor privi unul pe altul cu groază, iar feţele lor vor fi roşii ca flacăra.
9. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el.
10. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci.
11. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ.”
( Isaia 13: 6- 11);
“Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare”
( Maleahi 3: 23);
8. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.
9. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.
10. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui.”
( II Petru 3: 9- 10);
“2. “Voi nimici totul de pe faţa pământului”, zice Domnul.
3. “Voi nimici oamenii şi dobitoacele, păsările cerului şi peştii mării! Voi face să se poticnească nelegiuiţii şi voi pierde pe oameni de pe faţa pământului”, zice Domnul.”
( Sofonie 1: 2- 3);
“14. Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte într-una. Se aude venind ziua Domnului! Viteazul va ţipa groaznic atunci.
15. Zi de mânie este ziua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de beznă, zi de nori şi de negură;
16. Zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte.
17. Voi strâmtora pe oameni şi vor merge ca orbii, căci împotriva Domnului au săvârşit păcate; sângele lor vărsat va fi ca pulberea şi trupurile lor ca gunoiul.
18. Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi mistui. de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toţi locuitorii pământului.”
( Sofonie 1: 14- 18);
“1. Umblă după lege şi fii cu rânduială, neam fără ruşine,
2. Până a nu vă toca mânia mărunt ca paiele, până să nu ajungă la voi aprinderea mâniei Domnului, până să nu vină la voi ziua întărâtării Domnului.
3. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care săvârşiţi faptele legii Domnului; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi feriţi de ziua mâniei Domnului.”
( Sofonie 2: 1- 3);
“1. Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem,
2. Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.
3. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.”
( I Tesaloniceni 5: 1- 3);
“1. În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor,
2. Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.
3. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării”
( II Tesaloniceni 2: 1- 3).
Vedeţi şi http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/08/a-doua-venire-a-domnului-semnele/
Pingback: INDEX BIBLIC şi alfabetic al blogului “IISUS ESTE DOMNUL”- Lista subiectelor « IISUS ESTE DOMNUL