Chivotul Legii sau chivotul Legământului- azi
Mai are acum, după venirea lui Hristos, chivotul valoare religioasă?
“Când vă veţi înmulţi şi veţi ajunge mult roditori pe pământ, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai zice: “O, chivotul aşezământului Domnului”. Nimeni nu se va mai gândi la el, nimeni nu-şi va mai aduce aminte de el, nimănui nu-i va mai părea rău de el, nimeni nu va mai face altul.” (Ieremia 3: 16).
Unde este chivotul?
“1. Şi se află în arhive cum că Ieremia proorocul a poruncit celor care erau duşi în robie să ia foc, precum s-a arătat.
2. Şi că a poruncit proorocul celor care erau duşi în robie, când le-a dat sulul legii, ca să nu uite poruncile Domnului şi să nu rătăcească cu cugetele, văzând chipuri de aur şi de argint şi podoaba cea de primprejurul lor.
3. Şi altele ca acestea zicând, îi îndemna să nu depărteze legea de la inima lor.
4. Şi era tot în acele scrieri cum că proorocul, luând poruncă de la Domnul, a poruncit ca să aducă cu sine cortul şi chivotul.
5. Şi ieşind la muntele în care s-a suit Moise şi a văzut ţara ce i s-a dat ca moştenire, Ieremia a venit acolo şi a aflat loc în peşteră, şi cortul şi chivotul şi jertfelnicul tămâierii le-a băgat acolo şi a astupat uşa.
6. Şi venind unii din cei care mergeau după el, ca să însemne calea, n-au putut-o găsi.” (II Macabei 2: 1- 6).
Pingback: INDEX BIBLIC şi alfabetic al blogului “IISUS ESTE DOMNUL”- Lista subiectelor « IISUS ESTE DOMNUL