Părintelui Sorin
Din Iacov 5: 14 deducem că maslul se adresează numai creştinilor, deci, celor deja botezaţi: ”Este cineva bolnav între voi (creştinii)? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.”
“12. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.
13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.”
(Marcu 6: 12- 13).
Din textul de mai sus vedem că pocăinţa, care implică şi botezul, cînd e vorba de adulţi (Fapte 2: 38), era anterioară ungerii cu untdelemn.
“La nastere, copilul nu are pacate savarsite de el insusi; insa se boteaza pentru a primi iertarea pacatului stramosesc. In acesta situatie, botezul este un ritual de initiere, impreuna cu alte doua taine. Dupa botez, se face mirungerea cu sfantul mir, iar apoi este dus in fata altarului pentru sfanta taina a impartasaniei. Astfel, copilul este pregatit sa intre in Biserica lui Dumnezeu si sa-si inceapa viata crestina.
Botezul adultilor presupune o marturisire a pacatelor si apoi cainta pentru ele. Astfel, omului ii sunt iertate pacatului si acesta este pregatit sa-l accepte pe Dumnezeu in suflet si sa inceapa o viata noua.” http://www.traditii.ro/botez.php?nr_articol=51
1. De acord că pocăința și botezul adulților merg împreună pentru că botezul aduce iertarea păcatelor și asta nu se face fără pocăință.
2. Nu doar botezul implica pocainta si iertarea pacatelor, ci si maslul, dupa cum reiese din Iacov 5: 14-16. Se ridica o intrebare aici. Ce rost ar avea maslul imediat dupa botez? Ma refer la situatia din Marcu 6: 12- 13.
“Taina mirungerii este acea lucrare sfanta, instituita de Mantuitorul Hristos, prin care, ungandu-se de catre episcop sau preot cu Sfantul Mir membrele celui botezat, odata cu pronuntarea cuvintelor: “Pecetea darului Sfantului Duh, Amin”, se impartaseste primitorului harul intaririi, cresterii si desavarsirii duhovnicesti incepute prin botez.”
http://www.crestinortodox.ro/botez/taina-mirungerii-69129.html
Pingback: Părintelui Sorin « IISUS ESTE DOMNUL
3. Inteleg. Rezultă din asta că:
a. Marcu 6: 12- 13 nu este un argument pentru maslu, ci pentru mirungere, deci, ar trebui să ștergi asta din postările tale, și
b. mirungerea aduce și ea vindecarea de boli, așa cum aduce și maslul.
Am dedus bine?
Mirungerea e după Botez (“pecetea darului Duhului Sfânt”);
Maslul e pentru însănătoşire, atât sufletească, cât şi trupească.
Deci, chiar dacă cineva e proaspăt botezat, dar e bolnav, i se va face taina Sfântului Maslu, aşa reiese din Marcu 6, 13.